Domul Romano-Catolic din Timișoara

Domul Romano-Catolic sau Catedrala Romano-Catolică este unul din monumentele emblematice ale orașului Timișoara, construit între anii 1736 și 1774. Edificiul poartă hramul Sfântului Gheorghe.

Catedrala reprezintă din punct de vedere religios, o continuare a vechii catedrale “Sf. Gheorghe” din Cenad, scaunul episcopilor acestei dieceze începând cu Sf. Gerhard de Sagredo, dispărând odată cu ocupaţia otomană din secolul XVI. Odată cu eliberarea oraşului de către armata imperială habsburgică condusă de prinţul Eugeniu de Savoya în 1716 Timişoara devine capitala a Banatului, atât din punct de vedere administrativ şi militar, dar şi cel mai îndreptăţit loc în care se va stabili din 1730/32 Scaunul episcopal al Diecezei de Cenad (deoarece Cenadul a decăzut de la rangul de oraş din perioada medievală la un simplu sat). La inițiativa împăratului Carol al VI-lea se încep demersurile necesare amplasării, proiectării unei clădiri monumentale, ce avea să devină noua Catedrală Romano-Catolică, ce va păstra hramul celei de la Cenad, cel al Sfântului Gheorghe.

Catedrala are o istorie complexă ce se întinde de-a lungul a peste 280 de ani, piatra de temelie fiind pusă în data de 6 august 1736, în timpul episcopului Nádasdy. Proiectul care a stat la baza edificării construcţiei Domului este atribuit arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach, directorul Oficiului Imperial de Construcții – fiul nu mai puţin cunoscutului Johann Bernhard von Erlach, arhitecţi ai curţii imperiale vieneze, la începutul secolului XVIII. Planurile fațadei și secțiunile sunt semnate de Inginerul Administrației Provinciale Carl Römmer, în a doua jumătate a sec. XVIII.

Planimetria Catedralei, evidenţiază o navă centrală cu o singură deschidere, terminată înspre est cu absida (poligonală în exterior şi circulară în interior) altarului principal.

Planul Domului schiţează o cruce latină, cu două sacristii – a episcopului (Nord), respectiv a Capitlului (Sud) adosate laturilor transeptului, fapt evidențiat de istoricul Hans Diplich, fapt regăsit și în lucrarea monografică în trei volume a episcopului emerit Martin Roos, Die Kathedrale zum hl. Georg zu Temeswar. Bischofskirche der Banater Metropole, kaiserliche Stiftung der Habsburger, publicată în 2021-2022.

Spre vest, la baza faţadei este corpul ce asigură accesul principal, ediculul, cu o intrare principală, monumentală (uşă în două canate) spre piaţă şi alte două intrări pe uşile laterale (fiecare tot în două canate). Porţiunea centrală a faţadei vestice, de deasupra ediculului este curbată (tipic barocului) având un fronton triunghiular şi se închide în partea de sus cu un al doilea fronton circular, la înălţimea apropiată de a celor două turnuri laterale.

În ceea ce privește elementele artistice deosebite, care se remarcă în acest edificiu, putem menționa:

Candela mare de argint („Lumina Veşnică“) confecţionată la Viena de bijutierul imperial Josef Moser, care a mai realizat astfel de obiecte şi pentru bazilica de la Maria – Radna. La obiectele de uz liturgic se mai pot aminti mostranţa cea mare, aurită şi câteva potire baroce şi crucea cea mare, din argint, a catedralei folosită la procesiuni.
Altarul principal, cu coloanele sale compozite dublate de pilaştri adosaţi, poartă în partea sa superioară grupul statuar reprezentând Preasfânta Treime. În dreapta şi în stânga altarului se află statuile supradimensionale ale Sfinţilor Theresia de Avila şi Carol Boromeus, patronii împăraţilor Maria Theresia şi Carol al Vl-lea. Aceste statui în lemn sunt opera sculptorului vienez Johann Joseph Rössler (1700-1772), acelaşi artist executând şi cei doi heruvimi care străjuiesc vitrinele cu relicvii de pe altarul principal. Statuile au fost aurite de meşterul vienez Anton Bössinger.
În prima zonă a navei catedralei sunt amplasate în absidele semicirculare laterale patru altare, încă două altare în capetele transeptului naosului, două altare neogotice pe colţurile din stânga şi dreapta naosului, şi un altar amplasat în nişa laterală a laturii sudice a transeptului. Tablourile altarelor, realizate în 1772, sunt opera pictorului vienez născut la Praga în 1735, Johann Nepomuk Schöpf.
Propunându-ne parcurgerea unui traseu în interiorul catedralei vom putea enumera următoarele altare împreună cu grupurile statuare şi principalele piese de mobilier specifice cultului. (traseu parcurs de la intrare, de la stânga la dreapta):
Altarul Sf. Ioan Nepomuk flancat de două statui de îngeri înaripaţi, aurite. La bază este dublat de pictura ovală, de mai mici dimensiuni, reprezentândul pe Mântuitorul pătimind.
Altarul Sf. Iosif, în dreapta şi stânga statui de înger (din lemn aurit). La bază este dublat de pictura Sf. Fec. Maria cu Pruncul, din tipologia reprezentărilor „Maria Hilf“, dezvoltată de Lucas Cranach în sec. XVI. Atrage atenția rama bogat ornamentată, cu raze.
Amvonul este amplasat între pilastratura dublă a coloanei, în zona mediană a naosului, pe partea stângă, accesul realizându-se pe o scară din lemn cu acces dinspre altarul din stânga transeptului navei. Balconul din lemn sculptat şi baldachinul ce-l acoperă, este impresionant prin decoraţia barocă, cu multitudinea de elemente sculpturale, majoritate aurite, înfăţişând grupuri de putti, dar şi ghirlande, volute, efigii, etc. ce compun una din piesele cu încărcătură artistică dintre cele mai spectaculoase ale interiorului.
La baza balconului sunt adosate două statui: în dreapta statuia reprezentându-l pe Profetul Isaia (uneori identificat și ca Sf. Ap. Paul), şi în stânga statuia lui Moise cu Tablele Legii.
Altarul Răstignirii Mântuitorului, având în stânga statuia Fecioarei Maria şi în dreapta statuia Sf. Apostol Ioan, statui în mărime naturală, executate din lemn, aurite.
Altarul în stil neogotic, având în centru statuia Fecioarei Maria, lateral statuile Sf. Rege Ștefan, Sf. Gerhard, Sf. Ioan Nepomuk şi Sf. Ioan de Capistrano.
În zona altarului principal, urcând două trepte, se regăsesc mai multe piese de mobilier, menţionăm tronul episcopal, scaunul celebrantului, stranele (stallum-urile) canonicilor, masa de altar şi pupitrul pentru citiri.
Altarul principal și Tabernacolul dublu, cu girandol, descris anterior este amplasat pe un podium înălţat cu trei trepte, în axul central al navei, fiind desigur elementul principal de importanţă al bisericii, atât prin rolul liturgic, prin dimensiunea monumentală cât şi prin decoraţie.
Altarul neogotic având în centru statuia Sf. Gerhard şi un relicvariu, alăturate fiind statuile reprezentându-l pe Sf. Adalbert Episcop, pe Sf. Elisabeta, Sf. Emeric Principe şi Sf. Morus Episcop. Ambele altare neogotice au fost executate la Viena de către Johannes Müller, fiind un dar al episcopului Alexander Csajaghy (1851-1860).
Altarul Cinei celei de Taină, situat în partea dreaptă a transeptului este flancat în stânga de statuia cu reprezentarea alegorică a Speranţei şi în dreapta cu statuia cu reprezentarea alegorică a Credinţei. Tot aici este amplasat baptisteriul, realizat din marmură roşie, având un capac metalic, lucrat artistic.
Altarul Preasfintei Inimi a lui Isus, amplasat în nişa laterală dreaptă a transeptului sudic, altar în stilul renaşterii italiene, executat în Tirolul de Sud, la Gröden de către maestrul Ferdinand Stuffleser, fiind o donaţie a familiei cavalerului Bersuder.
Altarul vizitei Sf. Fecioare Maria la verişoara ei Sf. Elisabeta, având în stânga statuia Sf. Ioachim şi în dreapta statuia Sf. Ana. La bază se regăsește pictura redând-o pe sf. Fecioară, copilă, împreună cu Sf. Ioachim şi Sf. Ana.
Altarul Sfinţilor Ocrotitori împotriva ciumei (Sf. Fecioară Maria, Sf. Sebastian, Sf. Rozalia şi Sf. Rocus) flancat de două statui de reprezentări alegorice. La bază se regăsește o pictură de mai mici dimensiuni cu reprezentarea sf. Anton de Padova.
La baza turnului clopotniţă din dreapta sunt amplasate statuile Sf. Apostol Iuda Tadeul și sf. Anton de Padova.
Pe cornişa profilată de la baza căreia se dezvoltă arcatura şi bolţile plafonului, regăsim în zona balconului corului şi orgii patru grupuri statuare: în stânga doi profeţi ai Vechiului Testament şi în dreapta regele David cântând la harfă şi Aaron, ca preot al Vechiului Testament cântând la trâmbiță.
Dintre vechile clopote ale Domului s-a mai păstrat clopotul episcopal, care este şi cel mai mare, turnat la Buda (Ofen) de către Josef Steinstock în anul 1763. Celelalte cinci au căzut pradă Primului Război Mondial, episcopul Dr. Augustin Pacha (1930-1954) reînnoindu-le cu alte patru clopote noi. Acestea au fost și ele topite în anul 1998 și 2011 si reînnoite la firma Rincker, Germania, de episcopii Sebastian Kräuter și Martin Roos, astfel că azi Domul are șapte clopote.
Orologiul din turn a fost executat inițial la Timişoara de Martin Kidl în anul 1764. Actualul orologiu datează din 1893, fiind realizat la München și completat de ceasornicarul Bollmann din Timișoara în perioada interbelică.
Prima orgă barocă, frumos ornamentată, a fost şi executată în atelierului lui Paul Hanke. Actuala orgă, este opera meşterului timişorean Leopold Wegenstein, fiind un instrument cu 24 de mutaţii dăruit de episcopul Alexander Dessewffy. Construcţia ei nu este mai puţin lipsită de decoraţie: având o construcţie simetrică în zona mediană, arcada ce delimitează cele două registre mari, permite accesul luminii naturale, filtrată printr-un splendid vitraliu al ferestrei zonei centrale a faţadei vestice, vitraliu redând-o pe sf. Cecilia, ocrotitoarea muzicii.
De menţionat existenţa a două piese valoroase de mobilier (dulapuri pentru veşminte preoteşti) unul amplasat pe peretele nordic al sacristiei Capitlului (sacristia de sud), închinată Sf. Gheorghe, şi celălalt amplasat pe peretele sudic al sacristiei Episcopului (sacristia de nord), închinată Sf. Gerhard.

In criptă sunt înmormântaţi episcopii de Cenad, începând cu Nikola Stanislavich, canonicii catedralei începând cu Carlo Tazzoli, precum şi unii demnitari austrieci, comandanţi ai cetăţii, dar și binefăcători ai Catedralei.